Adrian Alexandrov, relație secretă cu o vedetă de la Kanal D. Au ieșit la iveală detalii din trecutul iubitului Elenei Udrea
Relația pe care Elena Udrea o trăiește cu Adrian Alexandrov de câțiva ani a fost mereu în atenția publicului. Bărbatul a fost întotdeauna admirat și dorit de multe femei, însă a încercat să păstreze discreția atunci când a venit vorba de viața personală. Din acest motiv, puțin sunt cei care știu că afaceristul s-a iubit cu o vedetă de la Kanal D înainte să o cunoască pe fosta politiciană.
Adrian Alexandrov și Elena Udrea au ținut primele pagini ale ziarelor. Viața lor a fost mereu un subiect de discuție, iar oamenii sunt în continuare dornici să afle ce se mai întâmplă între cei doi. De când fostul Ministru al Turismului se află în spatele gratiilor, iubitul ei a încercat să stea departe de lumina reflectoarelor. Adrian se ocupă exemplar de fiica lor, Eva Maria, iar micuța îi ocupă cea mai mare parte a timpului.
Adrian Alexandrov s-a iubit cu o vedetă de la Kanal D
Recent însă, bărbatul a intrat din nou în atenția presei, după ce a ieșit la iveală un detaliu din intimitatea sa. Mai exact, în urmă cu mai mulți ani, Adrian Alexandrov a avut o relație cu Larisa Judele, moderatoarea emisiunii „Viața dincolo de aparențe!”.
Tânăra a devenit cunoscută după ce a fost concurentă în emisiunea Puterea Dragostei de la Kanal D. Potrivit unor apropiați de-ai Larisei, șatena l-a iubit extrem de mult pe Adrian, ba mai mult a încercat să păstreze o relație de prietenie cu acesta și după despărțire.
„Larisa l-a iubit foarte mult pe Adrian Alexandrov, însă din păcate, povestea lor de iubire s-a sfârșit în urmă cu câțiva ani. Au avut o relație frumoasă, petreceau foarte mult timp împreună. Și acum păstrează legătura. Au rămas prieteni și se respectă. Acum este fericită, este fitoterapeut, îi merge foarte bine, deși în urmă cu câțiva ani a fost într-o depresie severă”, au declarat persoane din anturajul Larisei, potrivit spynews.ro.
Sursă foto: social media